Tip-til ma indrept spre bucatarie ca sa trag absenta dintr-o lulea: aleea Margaritarelor e lucioasa si alunecoasa ca un mare sarpe inmarmurit care-si face digestia din sobolanii de sub bloc. O proteza zambeste staniu dintr-o cana de 250 de ml plina cu apa. Ai zice ca e o parte dintr-un cadavru putrid...ca acela care l-au gasit azi prin port. ii si vezi hainele care s-au decolorat de la sare, zdrentuite, cu bule de aer, exact ca rufele din ligheanul din baie.
Dar totusi? Atatia viermi pe care trebuie sa-i studiez, sa-i vad, sa-i recunosc miscand agitat prin mate, prin ficati sau mai degraba prin creieri. Enzimele lor ma mananca pe dinauntru, imi anihileaza simtirile si digestia gandurilor!
Ma gandesc la furnica aia paralizata de larva LUI, a viermelui, lipita de limba dobitoacei care pasuneaza. Si ma gandesc la gazda caldutza si ocrotitoare care digera furnica consternata si-L elibereaza spre a-l hrani, a-l ajuta sa se reproduca. Ce-si zice EL: ce dobitoaca!??
Un comentariu:
E ok sa scrii, are un rol caharctic. Dar uite care e pericolul de a si publica: mi-ai provocat greata! Bine, decat nimic...
Trimiteți un comentariu