duminică, 25 mai 2008

May tarziu

O fi fost intr-o zi de mai tarziu?
O fi fost si mare cu val si mal?
Te uitai la mine cu ochi asudati
si piele plansa si ma intrebai
cine mai esti!?
Te plimbai cu mine-n visul marii,
pe nisipul afanat, prin apa racita
si mana ta ma ruga sa te iert.
Si parul tau umbrit de-un zmeu
era gelos ca nu-i balai
ca sa-l alinte si pe el Soarele
in mii de sclipiri de zana.

Mi-ai vazut trupul ivoriu
cum alerga pe sub rochia mea lunga
cu flori de mai tarziu.
Rochia nu-ti placea, restul da...
Si vocea ta ma intreba
cum daca as vrea sa cautam culori,
vise si-ntrebari la tine acas'.
Si nu mai era tarziu sa spun'da!'.
Cand ai deschis usa au fugit toate:
si culori si vise si-ntrebari
si am ramas doar noi...
si-un abur de trecut.
De asta m-am grabit sa deschid fereastra!
Ca sa ma arunc in ce va avea sa vina.

Si ma rugai din buze sa nu mai fug,
sa-l uit si sa la tine sa raman.
Dar oare tu nu stii ca el e mort?
Ne-am ucis mai demult.
Ne-am ingropat si-n vorbe si-n taceri
si dusi am fost!

Oare tu stii ce o sa fie...mai tarziu?
Si stii tu oare cum se numeste lumea asta de basm
cu zmei si zane balai
si iubiri de copii crescuti frumos?
Imi spuneai ca vrei pe loc sa ma transform
din zana in femeie de nisip
ca sa ma ia pe sus rasuflarea ta de zmeu de vant.

Te-ai fi urcat pe-un nor
si-ai fi intrat in mine pentru a cadea in gol.
M-ai fi iubit,
in suflul meu te-ai fi adancit.
Ai fi zambit la sanul meu.
Ti-ai fi furisat soapta in urechea mea,
ti-ai fi fortat schimbarea-n nara mea.
Ai fi jucat pe ochiul meu cu-al tau.

Am plecat...
cu greu!
Si-acum stau si ma intreb...
De ce-oi fi plecat...mereu?

joi, 22 mai 2008

Lectia de Parazitologie

Tip-til ma indrept spre bucatarie ca sa trag absenta dintr-o lulea: aleea Margaritarelor e lucioasa si alunecoasa ca un mare sarpe inmarmurit care-si face digestia din sobolanii de sub bloc. O proteza zambeste staniu dintr-o cana de 250 de ml plina cu apa. Ai zice ca e o parte dintr-un cadavru putrid...ca acela care l-au gasit azi prin port. ii si vezi hainele care s-au decolorat de la sare, zdrentuite, cu bule de aer, exact ca rufele din ligheanul din baie.

Dar totusi? Atatia viermi pe care trebuie sa-i studiez, sa-i vad, sa-i recunosc miscand agitat prin mate, prin ficati sau mai degraba prin creieri. Enzimele lor ma mananca pe dinauntru, imi anihileaza simtirile si digestia gandurilor!
Ma gandesc la furnica aia paralizata de larva LUI, a viermelui, lipita de limba dobitoacei care pasuneaza. Si ma gandesc la gazda caldutza si ocrotitoare care digera furnica consternata si-L elibereaza spre a-l hrani, a-l ajuta sa se reproduca. Ce-si zice EL: ce dobitoaca!??

Reguli de ordine interioara

E mica, dar e casa noastra. Si de fiecare data cand intru in ea, m-asteapta ea, facand curat mereu, mereu, tipand regulamentar ca nu fac nimic. Tocmai de aceea vom stabili cateva 'reguli de ordine interioara':
1. Ea face curat, eu fac dezordine peste tot pe unde trec- prin casa, prin prieteni, prin vecini, prin ceata de zarzavagii din piata de jos, prin mintea mea, prin mintea LOR- a 'barbatilor preferati'- da, da! a celor cu 'barba si ochii colorati';
2. Ea spala, eu (in)calc rufele, principiile, moralitatea si gandacii de bucatarie;
3. Ea sterge praful, eu sterg cosmarul zilelor ei nefericite cu un bujor si cu un pahar de suc caramelizat;
4. Ea fuge de la scoala acasa, eu fug de acasa la scoala-in zilele pare-, la munte si la mare in zilele cu soare;
5. Ea vine acasa cu BMV-ul altuia, la ore tarzii, iar eu?! eu vin acasa cu norul ca sa fiu deasupra tuturor;
6. Ea viseaza cu ochii inchisi la covoare curate, copii cuminti si-un sot frumos, eu am ochii deschisi si tot nu stiu daca e visare sau intamplare;
7. Ea aspira ultimul fir de par- chiar si cel de care ma mai agatam eu-, eu pregatesc bucate... pasaje ale viitorului luminos ce va sa vie, ale trecutului nuantat de mine cu cei mai sintetici coloranti alimentari;
8. Ea deseneaza cu creta alba peretii ca 'sa se vada curat', eu as fugi pe ei si-as lasa mii de-amprente vii;
9. Ea da muzica mai incet, eu o inchid si o deschid in mine de fiecare data cand respir;
10. Ea face ordine in dulapuri, eu nu stiu cum sa-mi ascund acolo perechea de aripi, aruncand haine peste ele;
11. Ea trage jaluzeaua din geam, eu o ajut sa se uite la soare prin ea;
12. Ea face patul, dar eu fac doar cafea;
13. Ea isi inchide usile noaptea, dar tot eu le sparg pe toate pentru a lasa schimbarea sa intre si-n ea: 'Buna dimineata, prietena mea!'.

marți, 20 mai 2008

ANUNT!

As vrea sa ma afle odata! Oare nu stiu cum sa-l strig sa vina? Oare nu stiu cum sa-l vad, sa-l simt? Daca eu, la randul meu, nu l-as fi aflat, as putea sigur sa-l descriu asa: sa nu fie demizeu, ci muritor, sa nu fie supravietuitor ci vietuitor. Dar sa stie sa-si despleteasca sufletul intr-un fir perfect, fara noduri pentru a continua impletitura mea. Sa aiba un cord atat de puternic incat sa-l mane si pe al meu deopotriva. Sa aiba ochi care sa perceapa culorile mele nedecelabile celuilalt. Sa aiba maini mari care sa lase amprente mari si adanci pe mine, sa aiba brate puternice care sa se lupte cu tot raul meu. Sa aiba si picioare ca sa poata fugi cu toate femeile din mine. Sa nu fie eroul meu! Sa fie doar eroul lui mi-ar fi deajuns. Sa stie ce sa vrea, nu ce vrea si-atat. Nu sa ma recunoasca ci sa se lase invatat in a ma descoperi dintr-o mie. Sa inteleaga si sa-si arate din lucrurile pamantesti dintre cele mai rare precum prietenia, sinceritatea. Sa stie cand sa plece. Ca sa afle cum sa vina la mine. Sa aiba aripi sa zboare cu mine, sa aiba ancora sa ma traga in jos ca sa simta apa si strafundul cu mine. Sa greseasca pentru a invata. Cu mine. Cu 'noi'.

Cel ce corespunde descrierii mele este rugat sa vie indata...

luni, 19 mai 2008

jungla urbana

Eu chiar nu ii inteleg pe cei care se plang de jungla urbana. Mult comentata, parodiata si subapreciata jungla urbana. Pentru unii expresia e chiar un pleonasm! Urbanismul traieste dupa 'legea' junglei? Da, dar numai intr-o oarecare masura! Cel mai tare razbeste dar exista loc si pentru maturatori de strada, functionare isterice...si chiar si in cadrul acestor categorii exista o subierarhie. Fiecare isi gaseste locul, este catalogat si incadrat intr-o categorie.
Urbanul contemporan are nevoie in egala masura de genii, homosexuali, oameni cu probleme psihice sau locomotorii. Daca am trai intr-o jungla veritabila, veriga slaba ar fi rapid eliminata pentru a asigura existenta ciclitatii in natura.
Noi, insa, avem toti o sansa. Unde mai pui si faptul ca unii homosexuali sunt artisti apreciati, nebunii se salveaza si ei prin arta creatiei si cate si mai cate exemple? O lege a compensatiei? Inca n-am studiat indelung subiectul. Un lucru este cert! Avem nevoie unii de ceilalti, avem nevoie unii de acceptul celorlalti. Hai sa nu mai fim 'ei' si 'noi' ! Hai sa fim 'toti'!

marea cu sarea

Dati-mi voi un motiv pentru as incepe cu un citat celebru! Pentru asta putem sa dam un 'google'. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt nici obraznica nici incisiva. Ci doar sincera!
Am scris prea mult pentru altii. Acum incerc sa o fac pentru mine prin altii. Nu scriu ca sa fiu in tendinte, nu vreau sa fiu remarcata, vreau doar sa am un colt unde pot sa fiu eu. Unii sunt atat de naturali in fata camerei, simt ca sunt facuti pentru asta, nu-i intimideaza, nu-i prosteste, nu-i inalta. Ii face sa fie din ce in ce mai mult ei insisi. Asa ca incerc si eu marea cu sarea. Blogging myself. Adica ma incerc.
Trebuie sa recunosc, mi-e putin teama ca maine o sa simt in altfel pentru ca, dupa cum spunea nu mai stiu cine, suntem atat de schimbatori pentru ca ne aducem aminte de fiecare data de alta parte din noi. Nu vreau defapt sa spun cine e pentru ca ar trebui sa pun apostroful de citat! Asa vorbesc doar din amintiri...un subterfugiu!